Eu “am” dreptate tot timpul

Cred că sunt persoana cea mai rea de pe fața pământului. Și dacă nu o zic alții o spun eu ca să nu mi-o ia nimeni înainte.

Îmi place să „am” dreptate și îmi place să „am” dreptate tot timpul. Nu cred că este adevărat, dar din păcate este senzația pe care o dau celor din jur. Îmi place să disec lucrurile până în cel mai mic detaliu, îmi place să analizez lucrurile la microscop și mi-ar plăcea ca cei din jur să înțeleagă lucrul ăsta. – Ei bine – nu sunt capabil să spun ceea ce vreau, nu sunt capabil să împărtășesc ceea ce gândesc, nu sunt capabil să mă mai controlez atunci când ar fi cazul să o fac. Îi fac pe alții să sufere și ca urmare a acestui fapt îmi dau seama că de fapt mă fac pe mine să sufăr și mai tare; dar pe cine interesează suferința mea.

Dacă aș face din răutate ceea ce fac cred că m-aș urî și mai mult decât o fac acum.

Tocmai m-am certat cu o prietenă bună, pe care o consider o ființă extraordinară. Este vorba de A.S. I-am trântit niște chestii în nas, care nu își aveau rostul, dar ce mai contează, deja este prea târziu. Este chiar o persoană minunată, cu toate că vrea să dea impresia că le știe pe toate, că ia cele mai bune decizii, dar până la urma urmelor cine nu face lucrul ăsta? Este o persoană cu care am avut o sumedenie de discuții și căreia i-am reproșat că se bagă în viața mea și că are discuții de același gen cu persoane extrem de dragi mie. – Sunt mai egoist decât am crezut vreodata, după princiupiul eu „am” dreptate întotdeauna și toate mi se cuvin mie. Îmi pare rău.

Astăzi ca tacâmul să fie complet astăzi m-am purtat execrabil cu persoana pe care o iubesc. I-am dat cheile de la apartament, mi-am luat băgăjelul și am plecat, așa pur și simplu de ziua ei. Mă enervasem destul de tare din cauza unor reproșuri care au venit luni seara, imediat după Paști. Evident eu vroiam să am dreptate, și poate chiar aveam în situația respectivă, dar am simțit nevoia să clarific acel incident în minunata zi de naștere. Sunt un mare cretin.

Am un talent deosebit de a răni oamenii, am un talent deosebit de a mă certa, am un talent deosebit în a-i face pe alții să sufere, dar în acelși timp am un talent deosebit în a mă face pe mine însumi să sufăr. Cred că ar trebui să mă izolez dracului ca să nu mai jignesc pe nimeni, să nu mai fac pe nimeni să sufere. Nu mai sunt în stare să îi înțeleg pe cei din jur și asta pentru că am impresia că cei din jur nu fac nici un efort să mă înțeleagă pe mine. Nici nu cred că mai pot. De astăzi am început din nou să mor câte puțin, dar sigur.

Sunt un cretin.

A venit primăvara

Cred că în curând blogul acesta va rugini; şi cum nu îmi doresc acest lucru, este timpul să mai postez ceva. 

A venit primăvara şi dintr-o dată mă simt mai bine. Oboseala cronică acumulată în timpul iernii mult prea lungi care a trecut începe să se risipească. Era şi cazul. Ca de fiecare dată în pragul unui nou început – primăvara în cazul ăsta – ne propunem tot felul de lucruri: să slăbim, să ne lăsăm de fumat, să mergem la sală sau să facem un sport, să fim mai buni, să fim mai optimişti... dar din păcate multe din aceste lucruri nu rămân decât pe hârtie sau în capul nostru. Oare de ce? – pentru că ne lipseşte acel impuls din partea cuiva. Atunci să stăm şi să aşteptăm până la Paştele Cailor acel impuls care probabil nu o să vină niciodată. Dacă nu vine de la noi, nu o să vină de la nimeni.

Mobilizarea de primăvara ar trebui să ne aducă cu picioarele pe pământ. Să ne dăm seama că nu suntem prea obosiţi, prea trişti, prea lipsiţi de orice chef, ci de faptul că nu suntem capabil să trecem peste aceste stări altfel. Şi când zic altfel mă refel la îndepărtarea de acea stare de letargie care nu duce la nimic bun.

Să vedem faptele!

PS: La Mulţi Ani unei persoane foarte importante din viaţa mea!