Tot timpul am fost fascinat de acalmia dinaintea furtunii. Îți dă așa o senzație greu de descris. Ai impresia că intrii într-o altă lume. Și dintr-o dată începe să bată vântul foarte tare, se ridică frunzele, praful și toate mizeriile de pe jos și ți se crează senzația că vrei să fugi. Și fugi: spre metrou, spre prima stație de autobuz. Cel mai frumos este când nimerești într-o cafenea la masa de la geam, să poți observa tot ce se întâmplă afară.
Dar după ce începe ploaia se duce și fascinația. Nu mai este nimic magic. Totul se pierde.
Acum 7 ani
Un comentariu:
Din păcate, noi n-am avut inspirata idee să ne aruncăm într-o cafenea în ziua aia. Măcar am discutat despre ea, despre cum ar funcționa, cum ar trebui să fie personalul, etc. :P
Poate data viitoare...
Trimiteți un comentariu